Situație neobișnuită în județul Arad, reclamată de directorul Direcției de Sănătate Publică, dr. Horea Timiș, care spune că angajații pe care îi coordonează sunt supuși unei presiuni foarte mari în contextul pandemiei. Potrivit lui Timiș, jumătate dintre angajații DSP, adică 30 de persoane, sunt cercetați penal.
„Noi suntem tot într-o anchetă. De la începutul pandemiei, am fost asaltaţi de tot felul de plângeri, să fim chemaţi noi, medicii, la tot felul de anchete, începând cu primul deces de COVID-19 din Arad. Ulterior, pe alte motive: modalitatea de efectuare a anchetelor epidemiologice, pe baza raportului Curţii de Conturi, din cauza transportului persoanelor de la frontieră, a achiziţiilor făcute în stare de urgenţă. Pe timpul stării de urgenţă au fost foarte multe decizii-limită, iar una este legată de contractul pentru transportul de la frontieră al celor reveniţi în ţară. Direcţiile de sănătate nu aveau bază legală să încheie contracte pentru transport, dar după şedinţa de Guvern privind starea de urgenţă, când la frontieră s-au adunat cred că 1.200 de oameni care trecuseră graniţa pe jos, s-a luat o decizie cu privire la ce facem cu acei oameni. Adică s-a decis să îi ducem cu maşinile în judeţele de domiciliu, ca să nu îi lăsăm să tranziteze de capul lor şi să ducă infecţia peste tot. Atunci ne-am întrebat cine contractează, şi cum totul pe COVID-19 era pe Ministerul Sănătăţii, s-a decis să fie Ministerul Sănătăţii. Am fost sunaţi, eu şi prefectul, de către secretarul general al Ministerului Sănătăţii, care a dispus să luăm toate măsurile necesare să eliberăm vama. La Prefectura Arad am căutat care operatori din judeţ au capacitatea de a dispune în câteva ore de un număr impresionant de maşini pentru a prelua oamenii. În secunda doi am încheiat contract pe DSP, să putem duce maşinile la frontieră, în baza solicitărilor Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care stabilea numărul necesar de autocare”, a spus directorul DSP Arad, citat de presa locală.
El a mai spus că abia după aceea a apărut cadrul legal. Iar concluzia sa e că România nu are legi adaptate pentru situațiile de urgență.
„Am vorbit cu primul-ministru, într-o videoconferinţă. Practic, la presiunea Aradului a apărut cadrul legal, e drept, la circa trei săptămâni după ce DSP Arad semnase contractul. Noi am încheiat un contract fără să avem un buget aprobat de minister, ceea ce evident că este ilegal, iar Curtea de Conturi a sesizat corect acest lucru. Ne aşteptăm să fim cercetaţi şi pentru testele PCR pe care le-am făcut în afara definiţiei de caz. La nivel judeţean am decis să facem teste în cămine de bătrâni sau alte instituţii cu risc, pentru a găsi la timp bolnavii şi a limita răspândirea infecţiei. Am făcut asta chiar dacă am ştiut că nu ne încadrăm pe lege, dar altfel riscam să scăpăm de sub control răspândirea virusului tocmai în centre în care se află persoane cu multe vulnerabilităţi. Concluzia este că România nu are un cadru legal adaptat situaţiilor de urgenţă”, a mai spus directorul DSP Arad.