VEȘTI ÎN HEPATITA C: accesul pacienților la medicamente fără interferon va fi prelungit

Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate au anunțat, printr-un comunicat de presă, faptul că noile condiții prin care se oferă acces la medicația fără interferon pacienților bolnavi de Hepatită C rămân în vigoare până la 30 septembrie. CNAS a modificat procedura privind administrarea tratamentului acestor bolnavi din cauza pandemiei de COVID-19.

Reglementările speciale privind accesul persoanelor care trăiesc cu virusul care provoacă Hepatita C în țara noastră au fost adoptate încă din februarie 2020, lună în care pe teritoriul României au fost înregistrate primele cazuri de COVID-19.

Începând cu 1 iunie 2020, există în derulare şi un contract de tip cost-volum-rezultat (C-V-R), în cadrul căruia pot beneficia de tratament pacienţii adulţi, fără ciroză hepatică sau cu ciroză hepatică compensată, care în urma tratamentelor anterioare cu AAD (medicamente cu acţiune antivirală directă) nu au obţinut răspuns terapeutic. Contractul prevede tratamente pentru un număr de 300 de pacienţi eligibili, iar până la această dată au fost transmise de medicii curanţi şi confirmate în Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate (PIAS) un număr de 61 de formulare specifice pentru acordarea acestui tip de tratament” se arată în comunicatul de presă al Casei Naționale de Asiguări de Sănătate.

Accesul pacienților la medicație este asigurat printr-o rețea de cabinete medicale din specializările gastroenterologie și boli infecțioase, medicii care profesează în aceste cabinete aflându-se în relație contractuală cu CNAS. Rețeaua este răspândită în 16 județe din România.

Începând cu luna februarie 2020, CNAS derulează un contract C-V-R prin care asigură tratamente fără interferon pentru un număr de 100 de copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani, până la această dată fiind accesate acest tip de tratamente pentru un număr de 6 tineri. Pentru copii, tratamentul este asigurat de medici din specialitatea gastroenterologie pediatrică şi boli infecţioase aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate din 11 judeţe (Bucureşti, Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Sibiu, Timiş) şi CAS AOPSNAJ”, a mai transmis CNAS.

De asemenea, pacienţii cu domiciliu în alt judeţ decât cel prin care se derulează contractul C-V-R şi pentru care a fost iniţiat tratamentul fără interferon, au posibilitatea să ridice prescripţiile medicale din judeţul în care acesta domiciliază, în baza unei proceduri afişate pe site-ul CNAS.

CNAS asigură tratamente fără interferon pentru un număr de 17.500 de pacienţi adulţi cu hepatita C, indiferent de stadiul de fibroză şi ciroză compensate.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea