ROMÂNIA PRIMEȘTE A DOUA MARE COTĂ DE REMDESIVIR DE LA COMISIA EUROPEANĂ. Când ajung primele doze

România va primi 25.157 flacoane Veklury (Remdesivir) pentru tratarea pacienților cu COVID -19, în cadrul contractului finanțat și semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare.

Medicamentele vor ajunge în țară în trei tranșe, prima fiind așteptată la sfârșitul acestei săptămâni.

“În data de 7 august 2020, țării noastre îi vor fi repartizate 6026 flacoane Remdesivir. Cantitatea ajunge pentru asigurarea tratamentului unui număr de  peste 1200 pacienți eligibili (5 flacoane/pacient).

Repartiția realizată de reprezentanții Comisiei Europene ține cont de numărul cazurilor la 14 zile și, în acest context,  România a primit a doua cea mai mare cantitate după Spania.

Conform calendarului transmis de către Bruxelles, în data de 11 septembrie 2020 vor fi primite alte 10336 flacoane  pentru aprox. 2067 pacienți eligibili, iar în data de 9 octombrie 2020, un număr de 8795 flacoane cu care vor ajunge pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1759 pacienți eligibili. Ultimele două tranșe vor fi evaluate în funcție de evoluția epidemiologică la 14 zile”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Flacoanele de Remdesivir urmează să ajungă în depozitele Companiei Unifarm SA, de unde vor fi distribuite către spitale.

Remdesivir estre primul medicament autorizat la nivelul Uniunii Europene pentru tratamentul COVID-19.

Comisia Europeană a alocat 63 de milioane de euro pentru achiziționarea de medicamente pentru tratarea COVID-19, flacoanele urmând să ajungă în toate țările membre, în funcție de evoluția epidemiologică a fiecărui stat în parte. Se estimează că va fi asigurat tratamentul pentru aproximativ 30. 000 de pacienți din spațiul european care prezintă simptome severe de COVID-19.

Categorii: Eveniment, Sănătatea în România, Știri
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea