Un cercetător român, care conduce un laborator la Universitatea Stanford, a publicat un nou articol în reputata revistă Science. Sergiu Pașca cercetează creierul uman, care încă are numeroase mistere pentru oamenii de știință. Savantul roman a publicat rezultatele mai multor cercetări, iar cea mai recentă a dus la descoperirea unor celule noi, specific creierului, care sunt mai sensibile la daunele provocate de expunerea scăzută la oxigen în dezvoltarea timpurie a copiilor.
Cercetătorul român și echipa sa au reușit să creeze culturi de celule tridimensionale care să imite aspecte structurale și funcționale ale părților creierului uman. Celulele au fost numite organoizi, iar cercetarea ar putea avea impact în viitor pentru diagnosticarea și tratarea problemelor copiilor născuți prematur, dar și a unor boli neuropsihice.
“Folosind o diferențiere neuronală 3D pe termen lung a celulelor stem, precum și probe de țesuturi cerebrale primare, am constatat că organoizii suferă intrinsec tranziții ale stării de cromatină in vitro care sunt strâns legate de dezvoltarea antebrațului uman in vivo. Utilizând această platformă, am identificat modificări epigenetice determinate de factori de transcripție specifici și am descoperit o perioadă dinamică de remodelare a cromatinei în timpul neurogenezei corticale umane. În cele din urmă, am desemnat mai mulți factori cheie de transcripție care pot fi coordonați în timp pentru a conduce aceste modificări și tipul de celule mapate – variație asociată bolii specifice în timp și în tipuri de celule specific”, se arată în studiul cercetătorului român, publicat în revista Science.