MEDIC ROMÂN ÎNTR-UN SPITAL AGLOMERAT: „Lucrăm cu mici pauze care să ne faciliteze recuperarea”

Tot mai epuizați din cauza avalanșei de cazuri de COVID-19, medicii fac față cu greu aglomerării din spitale. Pentru a-și putea continua activitatea, specialiștii apelează la soluții de compromis.

La Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov, unitate medicală care deservește întregul județ în ceea ce privește tratarea bolnavilor de COVID-19, medicii fac față cu greu numărului mare de pacienți. Pentru a se odihni, aceștia își iau liber pe rând, câteva zile, dar cu obligația de a reveni la serviciu dacă situația o impune.

Încercăm să ne menajăm, să ne protejăm între noi și să lucrăm cu mici pauze care să ne faciliteze recuperarea. Am început să plecăm perioade scurte în concediu cu obligația că atunci când este cazul ne întoarcem la muncă dacă suntem chemați. Este condiția pe care toți medicii și-au asumat-o” , a explicat la Medika TV dr. Andreea Moldovan, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase din Brașov.

Concediul de odihnă al medicilor brașoveni nu durează însă mai mult de 10 zile, perioadă în care abia au timp să-și rezolve problemele personale. „Pauzele sunt între 7 și 10 zile. Fiecare fructifică acest timp cum poate. O colegă, de exemplu, ne-a povestit că în zilele libere a făcut curățenie în casă”, a mai spus dr. Andreea Moldovan.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea