Guvernul a adoptat săptămâna aceasta o Ordonanță de Urgență prin care a instituit o nouă măsură de sprijin a angajaților și angajatorilor care sunt nevoiți să întrerupă activitatea din cauza infectării cu SARS-CoV-2 a unor salariați.
Actul normativ vine după ce în România s-au înregistrat mai multe cazuri în care societăți mari, cu mulți angajați, au fost nevoite să-și întrerupă temporar activitatea după apariția unor focare de boală în rândul angajaților.
Potrivit OUG, dacă Direcția de Sănătate Publică dispune suspendarea activității unei companii ca urmare a identificării de persoane infectate cu SARS-CoV-2, toți angajații, cu excepția celor aflați în concediu medical, vor beneficia de șomaj tehnic. Indemnizația va fi acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
“Sprijinul financiar se va acorda pe toată perioada în care activitatea este suspendata, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.
Aceste măsuri de protecție socială la nivelul angajatorilor, cu caracter excepțional, sunt necesare pentru a evita pierderea de locuri de muncă, creșterea ratei de excluziune socială, precum și amplificarea decalajului socio-economic dintre persoanele a căror activitate a fost afectată direct de epidemie și restul populației”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.