SIMPTOMELE PE CARE AR TREBUI SĂ LE ȘTIE TOATĂ LUMEA. Ce nu ar trebui să lipsească din nici o casă în perioada pandemiei

Noul coronavirus este în continuare un mister pentru oamenii de știință, care încearcă din răsputeri să afle o serie de răspunsuri în privința modului în care acționează.

S-a avansat foarte mult, totuși, cercetători din toată lumea având aproape zilnic noi rezultate ale unor studii, mai ample sau mai puțin ample, în încercarea de a descifra misterele COVID-19.

Un reputat cercetător român de la Universitatea Suceava, dr. Radu Ciornei, specialist în imunologie, microbiologie și genetică moleculară, este de părere că multe vieți ar putea fi salvate dacă s-ar pune accent pe descifrarea simptomelor. Asta pentru că, deși adeseori se vorbește despre pacienții asimptomatici, în realitate aceștia au simptome, chiar dacă nu sunt respiratorii, asociate cel mai des cu afecțiunile respiratorii.

Primul simptom care ar trebui să dea oricui de gândit este oboseala inexplicabilă.

“Oamenii ar trebui să știe mult mai bine simptomele acestei boli.

O persoană asimptomatică e cea care nu are nici o schimbare. Dar mulți, asociind boala cu o simplă gripă, în lipsa simptomelor respiratorii, cred că sunt sănătoși, iar această boală are mult mai multe simptome decât cele clasice gripale, adică febră, dureri în gât, nas înfundat, strănut.

Există durerile de cap, pierderea mirosului, a gustului. Există anumite simptome cutanate, cum ar fi decolorări ale pielii. Există niște false degerături, niște învinețiri fără motiv ale degetelor, mai ales la tineri. Există chiar și afectări neurologice, unii încep să delireze din senin, ceea ce înseamnă că au o hipoxie marcată. Trebuie să le explicăm tuturor că dacă nu se simt răciți, ei pot fi bolnavi. Pot să se simtă doar obosiți. Primul simptom este oboseala. O oboseală pe care nu o putem explica. Toți trebuie să știm care sunt simptomele și când simțim chiar și cel mai mic simptom, trebuie să mergem la medic cât mai repede, pentru că am putea scurta boala și am putea scuti îmbolnăvirea familiei.”,  a spus, la Medika TV, cercetătorul român.

Dr. Radu Ciornei spune că și așa-numiții pacienți asimptomatici pot ajunge să facă forme severe ale bolii, tocmai pentru că unele simptome sunt ignorate.

Cercetătorul este de părere că în această perioadă oricine ar trebui să aibă în casă un pulsoximetru. Acest aparat se găsește în orice farmacie și măsoară, într-un mod non-invaziv, saturația de oxigen din sânge. Aceasta poate să scadă brusc în cazul infecției cu noul coronavirus, dar pulsoximetrul poate să ne avertizeze la timp, astfel încât să apelăm de urgență la medic. Potrivit cercetătorului român, acest aparat poate face diferența între viață și moarte.

Categorii: Exclusiv, Sfatul specialistului, Știri
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea