Un asistent medical din Brăila, care trăiește în Milano și profesează la Istituto Clinico Città Studi, a postat pe cea mai cunoscută rețea de socializare un mesaj tulburător, în care povestește coșmarul prin care a trecut în perioada de vârf a pandemiei din Italia. Milano s-a numărat printre cele mai afectate orașe, iar Italia a fost mult timp cea mai afectată țară din lume din cauza numărului mare de îmbolnăviri și decese.
Asistentul român, Laurențiu Codescu, descrie trăirile sale, teama că s-ar putea infecta, disperarea în fața morții. El spune că aceleași sentimente, dar sporite de groază, îl încearcă și acum, din cauza valului de negaționiști. El se teme că ar putea ajunge să trăiască din nou coșmarul de-acum două luni, când asistenții și medicii aveau dificila misiune de a alegere cine să moară și cine să trăiască, pentru că nu mai erau locuri în terapie intensivă, din cauza celor care nu cred în existența virusului.
“Eu am fost acolo. 10 ore pe zi câteodată și 14, plus echiparea și dezechiparea. Chiar și după ce s-a încheiat perioada acută încă ne mai puneam 2 măști. Transpirai de câteva ori, de fapt udai uniforma de sub halatul dublat, părul ți se lipea de cap la fel ca al celor care erau sub casca cpap. Îți reglai respirația și intrai în hipoxie sau hipercapnie doar că ție nu îți măsura nimeni saturația, nu îți făcea nimeni analiza gazelor din sânge. Îți luai singur temperatura la intrare și la ieșire și constatai că ai doar 35,4 și atunci te străbătea un fior: “parcă am murit demult”. Da, mureai de fiecare dată câte puțin când rând pe rând se duceau și tu priveai neputincios de după viziera aburită, când lacrimile se amestecau cu sudoarea și erau amare și sărate în același timp. Când spălai sonda de intubație ca să eliberezi secrețiile și după aceea îl ventilai să se expandeze plămânii.
Și mai mureai când trebuia sā iei parte la decizia dacă sā îl lași sā se ducă sau sā pompezi încă adrenalina sau noradrenalina în venele umflate. Când ajungeai acasă și nu puteai sā mănânci pentru ca aveai gura cleioasă și amară și adormeai pe scaun în timp ce prin fața ochilor se perindau imaginile din acea zi,mai mureai încă odată.
Știți de câte ori am murit în acele zile? Și mai mor încă cu fiecare comentariu citit, cu fiecare “nu exista”, mai mor încă rușinat în fiecare dimineață când reînviez ca sā mai mor la sfârșitul zilei epuizat cu teama și gândul ca e acolo și pândește, și mai poate mușca încă odată. Că se poate repeta, ca ma pot întoarce la costum și la mască și la vizieră câte 10 sau 14 ore și că va trebui sā mă izolez din nou ca sā îi protejez pe cei apropiați, sā fiu din nou un sihastru tăcut și introvertit. Și ce dacă? De fapt pentru voi toate astea nu există…”, a scris Laurențiu Codescu pe Facebook.
