MESAJUL UNUI CUNOSCUT MEDIC ROMÂN: “Purtarea măștii înseamnă responsabilitate, înseamnă respect față de omul din fața noastră”

Lumea e împărțită în două și la fel se întâmplă și în România, unde o parte a populației e împotriva valului. Este vorba despre cei care contestă nevoia de a purta o mască de protecție, cei care consideră că masca le îngrădește libertatea ori așa-numiții conspiraționiști, care neagă inclusive existența virusului.

Nu de puține ori, valul de critici la adresa măsurilor adoptate de autorități s-a răsfrânt asupra medicilor, care au ajuns în ultima vreme să fie în centrul unei campanii agresive din partea unor oameni. Din eroii de la începutul pandemiei, au devenit, aproape peste noapte, “mincinoși care manipulează”,  după cum spun mulți români.  

Medicii au început la rândul lor, pe rând, să răspundă atacurilor, unii cu mesaje dure, alții încercând să convingă populația că purtarea măștii de protecție este esențială în pandemie.

Mesajele medicilor au devenit disperate în ultimele zile, pe fondul unei creșteri fără precedent a numărului nou de cazuri de COVID-19, în contextul nerespectării măsurilor de protecție.

Conf. univ. dr. Roxana Nemeș, medic primar pneumolog la Institutul “Marius Nasta” din București, a vorbit, la Medika TV, despre efortul pe care îl fac toți medicii ca să salveze bolnavii, indiferent că aceștia cred sau nu în existența virusului, dar și despre faptul că purtarea măștii ar trebui să fie pentru fiecare un act de responsabilitate socială.

“Și dacă se îmbolnăvește un singur om, avem responsabilitatea să-l tratăm. Și vom fi alături de el chiar dacă la un moment dat, fie că recunoaște sau nu, a negat existența acestui virus. Depunem un jurământ care ne ține în această meserie, care e cea mai nobilă din lume, indiferent dacă neagă sau nu acest virus. Mai devreme sau mai târziu, oricât ai nega, vei afla despre cineva drag, un vecin sau o persoană apropiată, că s-a îmbolnăvit, chiar dacă nu e de dorit acest lucru. Este păcat să realizăm acest lucru abia după ce ne-am îmbolnăvit. E mai bine să evităm să ne îmbolnăvim. Purtarea măștii înseamnă în primul rând responsabilitate. Acest lucru nici măcar nu ar trebui legiferat, pentru că să purtăm mască înseamnă să avem respect față de cei din fața noastră”,  a spus, la Medika TV, conf. univ. dr. Roxana Nemeș, medic primar pneumolog la Institutul “Marius Nasta”.

Categorii: Exclusiv, Sănătatea în România
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea