Prof. dr. Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a declarat joi, pentru AGERPRES, că legea Sănătăţii este cea mai importantă pentru populaţie şi, de aceea, nu trebuie politizată şi este necesar un dialog pe marginea acestui proiect. După întâlnirea avută la Ministerul Sănătăţii pe marginea noului proiect de lege a Sănătăţii, preşedintele CMR a evidenţiat că a fost vorba de un dialog şi nu de confruntare.
‘S-a recunoscut că există nişte discordanţe între principiile care sunt în expunerea de motive şi modul în care se reflectă ele în lege şi că fiecare segment al societăţii trebuie să-şi spună cuvântul: corpul profesional, asiguraţii, cetăţenii şi abia la final factorul politic să ia o decizie’, a spus prof. dr. Astărăstoaie.
El a subliniat că discuţiile au fost axate mai ales pe vulnerabilităţile pe care ar putea să le creeze legea şi pe măsurile de siguranţă care trebuie introduse, cum ar fi frica de a crea un monopol regional pe diferiţi asiguraţi, lucru care trebuie împiedicat, prezenţa corpurilor profesionale în luarea deciziilor, măsuri de siguranţă astfel încât competiţia să nu se transforme într-una comercială care ar fi dezastruoasă atât pentru furnizorii de servicii medicale, cât mai ales pentru pacienţi.
Un alt aspect luat în discuţie a fost malpraxisul. Potrivit preşedintelui CMR, legea trebuie să crească siguranţa pacientului şi, în acelaşi timp, să nu blameze medicul, cu acoperire rapidă şi integrală a prejudiciului care s-a creat pentru o eroare medicală.
Totodată s-a abordat, a spus el, modalitatea de înfiinţare a cabinetelor medicale şi rolul comunităţilor locale în acest proces, ‘care trebuie să fie controlat în funcţie de nevoile de servicii medicale ale populaţiei şi nu de alte interese’.
Preşedintele CMR a evidenţiat că este vorba despre o schimbare majoră şi de aceea trebuie să fie ‘acceptabilă şi acceptată’ de către toţi actorii din sistem – medici, dentişti, farmacişti, asistenţi medicali şi, mai ales, de către pacienţi.
Prof. dr. Astărăstoaie a opinat că legea va duce la creşterea finanţării, problema care se pune însă este de unde ‘vin fondurile suplimentare’. În spiritul acestei legi, fondurile suplimentare vin de la asigurările voluntare care sunt în afara asigurării sociale, ce va acoperi numai pachetul de bază, a adăugat el, completând că, în aceste condiţii, sunt două vulnerabilităţi. Este vorba despre întinderea pachetului de bază şi posibilitatea reală a unor grupuri populaţionale de a plăti asigurarea voluntară încât să beneficieze de serviciile care nu sunt în pachetul de bază, a explicat preşedintele CMR.
‘Dacă pachetul de bază este mic şi dacă lăsăm toată sarcina plăţii pe spatele fiecărui cetăţean vor exista în mod real cetăţeni care nu vor putea să plătească asigurarea voluntară.
Legea cuprinde intervenţia statului pentru anumite categorii vulnerabile, dar, după opinia noastră, mai este de lucrat pentru că eu nu văd marea diferenţă între cineva care are un venit de 746 de lei pe lună şi cineva care are 846 de lei pe lună. La unul vine statul şi îi plăteşte, la celălalt nu-i plăteşte. Aici trebuie găsite nişte mecanisme prin care să-i susţinem pentru că altfel inechităţile în sistem vor creşte’, a afirmat Astărăstoaie.
El a adăugat că, din partea iniţiatorilor, cel puţin declarativ, există deschidere pentru găsirea de soluţii, astfel încât să se elaboreze o lege bună.
‘Dar, aceste soluţii nu se pot găsi în două, trei săptămâni. Aceasta este raţiunea pentru care fiecare capitol în parte va fi discutat în întâlniri separate şi de asemenea şi forma finală va fi discutată pentru a vedea cât din propunerile negociate se găsesc şi în forma finală care va fi înaintată la Guvern, Parlament. O asemenea lege trebuie dezbătută în Parlament şi sper ca partidele politice să aibă înţelepciunea să treacă peste barierele care le despart şi să contribuie la o lege care să nu se mai schimbe în trei sau patru ani şi să creeze un sistem performant’, a declarat preşedintele CMR.