GHID DE PANDEMIE. Ce li se recomandă persoanelor care suferă de boli respiratorii

Coaliția Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) împreună cu Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) şi cu Asociaţia Iniţiativa Pacientul 2.0 au redactat un ghid cu recomandări şi informaţii care vin în sprijinul persoanelor care suferă de boli respiratorii.

Documentul abordează mai multe aspecte și cuprinde de la informații generale despre noul coronavirus, la un glosar de termeni utili și recomandările Societății Naționale de Medicina Familiei. De asemenea, documentul prezintă și impactul COVID-19 asupra persoanelor care trăiesc cu boli respiratorii, mai ales că acestea se află în categoria de risc, cu posibile evoluții grave în cazul infecțiilor cu noul coronavirus. În ghid se regăsesc și întrebări ale pacienților, la care răspund specialiștii.

Traversăm o perioadă mai dificilă, dar este important să nu ne panicăm, să fim informați corect, să ținem legătura cu medicul, să nu renunțăm la tratament și să ne împăcăm cu boala. Sigur vom trece cu bine peste toate“, a declarat Radu Gănescu, președinte COPAC, potrivit unui comunicat de presă.

Planul de acțiune care se regăsește în ghid este ușor de înțeles, fiind structurat ca un semafor.

Planul de acţiune este structurat ca un semafor (cu verde, galben şi roşu), iar pacientul trebuie să ştie ce are de făcut în fiecare moment, ca să nu intre în panică. Verde înseamnă: lipsa simptomelor diurne şi nocturne, nu există limitări ale gradului de activitate fizică, iar activităţile profesionale se desfăşoară normal. Trecerea în galben vine cu anumite simptome nocturne şi chiar şi diurne (mai mult de 2 ori/săptămână) cu o anumită limitare a activităţii fizice, medicaţia de salvare este administrată mai des. Roşu înseamnă criză: simptomele sunt cvasi-constante, diurne şi nocturne, nu mai este posibilă niciun fel de activitate fizică, tusea este permanentă şi însoţită de constricţie toracică şi neplăcuta dispnee. Dacă semaforul «ajunge pe roşu», după administrarea medicaţiei de salvare, pacientul trebuie să sune la 112 şi să ştie că uneori singura soluţie poate fi să meargă la spital”, se arată în ghid.

Ghidul poare fi consultat aici

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea