STUDII AVANSATE PENTRU UN MEDICAMENT ANTI-COVID. Acesta ar putea să apară pe piață în curând

O companie americană a ajuns în faza a doua a testelor clinice pentru primul medicament anti-COVID, iar primele rezultate sunt promițătoare, anunță CNN. Este vorba despre un medicament pe bază de anticorpi, despre care producătorul spune că este sigur.

„Ne mișcăm cu o viteză incredibilă. E ca și cum ai alerga 100 de metri în două secunde”, a spus Carl Hansen, directorul companiei AbCellera, firmă de biotehnologie care lucrează cu gigantul farmaceutic Eli Lilly.

Faza a doua a testării va implica sute de pacienți cu COVID-19. Unii dintre ei vor primi tratamentul cu anticorpi în doze diferite, iar alții vor primi un placebo, apoi medicii vor compara modul în care fiecare grup reacționează la tratament.

Hansen a spus că în prima fază a studiului, care a inclus zeci de pacienți, a arătat că medicamentul este sigur.

În doar 10 mililitri de sânge, fiecare dintre bolnavii care au luat parte la studiu a avut mai mult de 500 de anticorpi. Oamenii de știință l-au ales pe cel care a fost cel mai puternic în combaterea noului coronavirus, care ulterior a fost dezvoltat, clonat și fabricat.

Hansen a spus că medicamentul ar putea ajuta alte două grupuri, în afară de pacienții infectați: cei care au fost expuși la COVID-19, dar nu au dezvoltat simptome, precum și cei cu risc ridicat de expunere, cum ar fi personalul medical.

În prezent nu există un medicament anti-COVID. Toate tratamentele administrate bolnavilor au fost dezvoltate pentru alte afecțiuni ori au fost medicamente simptomatice, dovedindu-se că unele dintre ele au dat rezultate bune în tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus.

Categorii: Externe, Știri
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea