Cunoscutul medic infecționist Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” Timișoara, atrage atenția, într-o postare făcută pe Facebook, că amenințarea noului coronavirus este cât se poate de reală, iar pericolul e departe de a fi trecut. Postarea sa se adresează în principal persoanelor care contestă existent virusului sau care spun despre COVID-19 că este “o banală gripă”. Dr. Musta vorbește despre cazurile pe care le-a tratat, modul în care se manifestă boala la unii pacienții și la rolul esențial pe care îl au măsurile de protecție.
“Pentru cei dintre dumnevoastră care nu au legătură directă cu sistemul medical sau nu au trecut personal prin experiența Covid și poate nici nu cunosc persoane care să se fi îmbolnăvit de Covid-19, probabil e mai greu de crezut acum pericolul care încă ne paște.
Chiar dacă la nivel mondial tocmai s-au depășit 10.000.000 de persoane contaminate oficial (probabil de încă de 10 ori în realitate, adică 100 de milioane de oameni) și 500.000 de persoane decedate care au avut și Covid-19... chiar dacă am avut la începutul pandemiei experiențele concrete ale Italiei, Spaniei și a altor țări importante unde oamenii mureau că nu mai aveau loc în spitale… chiar dacă acum centrul pandemiei este în Brazilia și India, unde se înregistrează peste 10.000 de cazuri pe zi… chiar dacă SUA tocmai a depășit 2,5 milioane de cazuri…chiar dacă în Europa a reînceput creșterea alarmantă a numărului de persoane infectate în mai multe țări, printre care Bulgaria, Serbia, Cehia… chiar dacă la noi în țară în ultimile zile avem un număr de persoane contaminate asemănător cu cel de la vârful pandemiei și crește numărul celor internați la ATI…chiar dacă există numeroase mărturii directe fie ale persoanelor care au trecut prin forme severe ale bolii, fie mărturii ale medicilor care se confruntă direct cu evoluția imprevizibilă a bolii…TOT NU ESTE DE AJUNS PENTRU UNII SĂ ÎNȚELEAGĂ CĂ ESTE ESENȚIAL SĂ RESPECTĂM ÎN CONTINUARE 3 MĂSURI SIMPLE, DAR CARE NE POT SALVA PE NOI SAU PE CEI DIN JURUL NOSTRU CARE POATE CĂ NU SUNT ATÂT DE NOROCOȘI ÎNCÂT SĂ FACĂ DOAR FORME UȘOARE:
• să evităm locurile aglomerate
• să purtăm masca în spațiile închise
• să ne spălăm des mâinile”, a scris dr. Musta.
Specialistul subliniază că a tratat cazuri severe și vorbește despre capcanele în care pot cădea cei care nu se informează corect.
“Am văzut și am tratat până acum împreună cu colegii mei multe cazuri, de la cele mai ușoare, până la forme severe, am văzut oameni luptându-se din greu cu boala, deci nu vorbesc din auzite, amenințarea este cât se poate de reală și este esențial să controlăm evoluția pandemiei în fiecare zonă a țării, în mod specific.
Am datoria să vă atrag atenția asupra pericolelor care ne așteaptă, asupra capcanelor în care puteți cădea dacă nu vă informați din surse sigure, dacă dați crezare zvonurilor și nu acționați responsabil.
Evaluați-vă corect riscurile, respectați regulile și măsurile de precauție și vegheați ca și alții să le respecte, nu călătoriți în zone roșii cu multe îmbolnăviri, evitați zonele aglomerate. Cu toții ne dorim să putem petrece aceasta vară liniștiți. Toți merităm reîntoarcerea la normalitate, la libertate, dar în contextul actual aceasta se poate realiza numai treptat, cu respectarea regulilor de către toți. Nu există zone ale țării cu români mai buni sau mai răi, însă există acum anumite focare (nu doar în România), care trebuie rapid izolate și corect gestionate. Este o responsabilitate comună, atât a fiecăruia dintre noi, cât și a autorităților statului, pentru ca pandemia sa nu se extindă și sa fie ținută sub control. Știu că este plictisitor să vorbim despre acest subiect pe o perioadă atât de lungă, mai ales acum când după izolare oamenii își doresc libertate, dar haideți să nu uităm de …sănătate. Le putem avea pe amândouă, dacă rămâneți la fel de responsabili cum ați fost majoritatea covârșitoare dintre voi în prima parte a pandemiei și nici nu știți cât de mult a contat acest lucru pentru toată lumea”, mai spune medicul timișorean.