Cancerul este una dintre maladiile pentru care oamenii de stiinta fac eforturi uriașe în vederea eradicării. În momentul de față, peste tot în lume, terapiile pacienților oncologici au o rată redusă de eficiență, mulți dintre bolnavi pierzându-și viața.
Totuși, veștile din lumea medicală sunt promițătoare și se pare că s-ar fi găsit un medicament care ar putea combate cancerul mult mai eficient decât terapiile utilizate în prezent. Conform unui studiu publicat în Jurnalul de Oncologie Clinică, citat de BBC, medicamentul denumit berzosertib, administrat unui număr de 40 de pacienți, ar fi avut o precizie mult mai mare în ceea ce privește distrugerea celulelor canceroase.
„Acesta este un studiu care ne încurajează și care oferă dovezi suplimentare referitoare la faptul că blocarea celulelor care produc formațiuni tumorale este certă, iar acesta ar putea fi un tratament puternic pentru cancer. Totuși, studiul se află abia în faza 1 și a implicat un număr mic de pacienți, fără controlul placebo. Spre deosebire de studiile de faza a 2-a și a 3-a, cele de fază 1 sunt efectuate cu un număr limitat de participanți și sunt concepute pentru a evalua siguranța medicamentului și mai puțin eficiența sa. Prin urmare, este prea devreme să luăm în considerare faptul că berzosertib este revoluționar în ceea ce privește tratamentul cancerului. Totuși nu putem trece cu vederea efectele excepționale ale berzosertib, în special în combinație cu chimioterapie convențională. Aceste efecte ne dau motive să fim optimiști în ceea ce privește rezultatele studiilor care implică un număr mai mare de pacienți și controale placebo adecvate” a declarat dr. Darius Widera, profesor – cercetător în domeniul biologiei celuelor stem și a medicinei regenerative, din cadrul Facultății de Farmacie a Universității din Reading.