MEDICII INFECȚIONIȘTI, ÎNGRIJORAȚI: “Riscăm ca într-o săptămână să avem și mai multe cazuri”

Medicii infecționiști își arată îngrijorarea din cauza numărului mare de infecții cu noul coronavirus înregistrat în ultimele zile.

Două zile consecutiv, joi și vineri, autoritățile au raportat peste 400 de îmbolnăviri, care au venit după alte zile cu număr însemnat de cazuri. Din aprilie nu au mai fost raportate atât de multe cazuri noi, iar asta îngrijorează pe toată lumea.

Invitat la Medika TV, col. dr. Valeriu Gheorghiță, medic infecționist la Spitalul Militar Central, a vorbit despre creșterea susținută a numărului de cazuri, venită pe fondul nerespectării măsurilor de protecție. El s-a arătat îngrijorat de evoluția epidemiologică pentru că există riscul ca sistemul medical să intre în blocaj.

“Suntem îngrijorați pentru că nu este o creștere accidentală. Ceea ce am observat în ultimele zile a fost cumva o creștere susținută și care cel mai probabil se datorează nerespectării regulilor de protecție de către fiecare individ în parte. Până de curând principalul nostru partener împotriva virusului a fost omul de rând, omul obișnuit, însă în ultima vreme am observat o dezbinare în rândul populației, o o lipsă de  încredere în autorități, inclusiv în sistemul medical, lucruri care din păcate se revăd în cifrele epidemiologice din țara noastră.

Trebuie să conștientizăm în al 12-lea ceas că nu este o situație cu care e de glumit. Putem compromite tot ce am obținut până acum. În câteva săptămâni se poate ajunge chiar la o blocare efectivă a sistemului medical”,  a spus dr. Valeriu Gheorghiță.

Specialistul e de părere că, în lipsa unor măsuri imediate și pe fondul nerespectării măsurilor, am putea asista, în perioada următoare, la o adevărată explozie de noi cazuri.

“Din punct de vedere epidemiologic, fiecare nou caz generează mai multe cazuri secundare. Trebuie să înțelegem un principiu foarte simplu:  un caz pozitiv are niște contacți, iar acei contacți, supravegheați sau nu, identificați sau neidentificați, pot să dezvolte la rândul lor această infecție, iar totul vine în cascadă. Dacă azi avem peste 400 de cazuri, e posibil ca peste o săptămână să avem și mai multe cazuri dacă nu implementăm niște măsuri foarte clare și nu respectăm aceste reguli. Toate etapele de relaxare asociază un risc asumat de eventual recul, de creștere a numărului de cazuri, însă ce se întâmplă acum e categoric dovada nerespectării regulilor pe scară largă”,  a adăugat medicul infecționist.

Medicul spune că în acest moment o nouă relaxare e inoportună, iar oamenii trebuie să înțeleagă importanța respectării măsurilor de protecție.

“Din punct de vedere al strategiei de sănătate publică nu se mai recomandă implementarea altor măsuri de relaxare, pentru că e evident că ne îndreptăm spre o direcție greșită. Ar trebui accentuată importanța respectării regulilor de bază, cum ar fi purtarea măștii în spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun sau chiar în spațiile publice deschise, acolo unde vorbim de o mare aglomerare de persoane și unde contactul apropiat și de lungă durată e crescut”,  a mai spus medicul Valeriu Gheorghiță de kla Spitalul Militar Central.

Categorii: Exclusiv, Sfatul specialistului, Știri
Tags: , , , , , , , ,
Ți-ar putea plăcea