Organizația Mondială a Sănătății a decis, pentru a doua oară, să oprească testele clinice cu hidroxiclorochină, în care se studia dacă medicamentul are efect în cazurile grave de COVID-19.
„Probele interne aduse de Essai Solidarity/Discovery, probele externe aduse de Essai Recovery şi probele combinate aduse de aceste două teste în mare parte aleatorii, puse împreună, sugerează că hidroxiclorochina – când e comparată cu tratamentele obişnuite ale pacienţilor spitalizaţi pentru COVID-19 – nu are ca rezultat reducerea mortalităţii acestor pacienţi”, a declarat dr. Ana Maria Henao Restrepo de la Organizația Mondială a Sănătății, citată de AFP.
Practic, medicamentul antimalarie a fost descalificat din cursa pentru titlul de medicament anticovid. Concluzia că hidroxiclorochina nu reduce rata de mortalitate în rândul pacienților infectați cu noul coronavirus vine după ce OMS a mai suspendat odată testele. La sfârșitul lunii mai, testele au fost suspendate după apariția unui studiu în prestigioasa revistă medicală The Lancet. Ulterior, după doar câteva zile, studiile au fost reluate.
Hidroxiclorochina le-a fost administrată și pacienților din România. Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul “Matei Balș”, a declarat la Medika TV că medicamentul folosit pentru tratarea pacienților cu COVID-19 a avut rezultate bune. El nu a putut preciza, totuși, dacă a avut un rol decisiv în salvarea pacienților. Pe de altă parte, medicul infecționist a dezvăluit că la “Matei Balș” a fost folosit cu succes un alt medicament, dexametazona. Detalii despre tratamentele aplicate pacienților români puteți găsi aici.