SUCEAVA REVINE ÎN FORȚĂ! Focar de coronavirus într-un centru de îngrijiri paliative

Județul Suceava, focarul de coronavirus al României, rămâne în top, cu cele mai multe cazuri de infecții înregistrate de la începutul pandemiei. În ultima vreme, numărul noilor infectări a fost relativ mic, dar măsurile de relaxare greșit înțelese și aplicare au făcut ca virusul să atace din nou, în forță.

Potrivit Monitorul de Suceava, în județ a apărut un nou focar, la Centrul de Îngrijiri Paliative “Sfântul Luca” de la Sucevița. Este vorba despre 42 de cazuri confirmate, 35 în rândul beneficiarilor și 7 cadre medicale și auxiliare. DSP Suceava derulează o anchetă epidemiologică, iar persoanele infectate au fost deja transferate la spitale din județ sau urmează să fie internate.

În județul Suceava au fost înregistrate, de la începutul pandemiei, peste 3800 de cazuri de COVID-19, tot aici fiind raportat și cel mai mare număr de decese din țară.

Categorii: Alertă: coronavirus, Eveniment, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea