Elevii vor purta, obligatoriu, mască, la orele de curs, dar și în timpul examenelor naționale din această vară, s-a decis la nivelul Guvernului. În Monitorul Oficial de astăzi a fost publicat ordinul comun al miniștrilor sănătății și afacerilor interne care prevede obligativitatea purtării măștii și excepțiile de la această regulă.
Deși, zilele trecute, excepțiile propuse de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, îi priveau și pe elevi, forma finală a documentului nu mai prevede scutirea acestora de purtarea măștii de protecție în timpul orelor sau al examenelor naționale. Conform documentului, masca trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în aceste spații. Excepțiile permise de la obligativitatea purtării măștii sunt prevăzute în următoarele situații:
- angajatul este singur în birou;
- persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
- persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc.);
- prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
- vorbitorii în public, în spații interioare, cu condiția respectării distanței de 3 metri între aceștia și alte persoane, doar în cazul în care nu se află mai mult de 16 persoane în incintă;
- copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
Documentul are și prevederi referitoare la utilizarea corectă a măștilor.
- Măștile sunt eficiente dacă sunt folosite în combinație cu curățarea frecventă a mâinilor cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun;
- Înainte de a pune masca, mâinile trebuie igienizate (cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun). Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
- Masca trebuie schimbată o dată la 4 ore și ori de câte ori masca s-a umezit sau s-a deteriorat;
- Masca nu se atinge în timpul purtării; în cazul atingerii măștii, mâinile trebuie igienizate (cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun);
- După folosire, masca se aruncă imediat, într-un coș de gunoi, preferabil cu capac, urmată de igienizarea mâinilor;
- Nu se recomandă reutilizarea măștilor medicale;
- În cazul apariției febrei, tusei și strănutului, purtarea măștii este recomandată în orice circumstanță (ex: în spațiile deschise, la domiciliu).
În ceea ce privește triajul, la intrarea la locul de muncă, se menține obligativitatea măsurării temperaturii și limita maximă de 37,3 grade Celsius, dar și obligativitatea dezinfectării mâinilor. Șefii direcți și medicii de medicina muncii sunt responsabili de triajul observațional și de monitorizarea stării de sănătate a angajaților care se prezintă la serviciu. În cazul persoanelor care nu sunt angajate, este recomandat ca acestora să le fie permis accesul, doar dacă există motive rezonabile. Predarea de documente sau colete este recomandat să se facă în afara incintelor.