Mărturia unui medic care a avut COVID-19: ”E o afecțiune extrem de serioasă, nicidecum o banală gripă”

Un medic militar care a fost infectat cu noul coronavirus vorbește despre COVID-19 ca fiind ”un moment de cumpănă în viața sa”, o boală care este departe de a fi ”o banală” gripă și îi îndeamnă pe cei care s-au vindecat să doneze plasmă pentru a le da o șansă la viață și celor care luptă cu coronavirusul și sunt în stare gravă.

Locotenent colonel medic doctor Silviu Ionel Dumitrescu este șeful Secției Clinică Cardiologie I din cadrul Centrului de Boli Cardiovasculare al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila”. El a contractat noul coronavirus, dar s-a vindecat iar acum face dezvăluiri despre cumpăna trăită. Covid-19 este departe de o banală gripă spune, spune medicul.

Mi-e greu să povestesc despre perioada în care, din doctor, m-am transformat în pacient, un pacient Covid-19. Tocmai de aceea, acum nu vorbeşte medicul Silviu I Dumitrescu, ci omul care a fost bolnav şi s-a vindecat. Am spus că nu mi-a fost deloc uşor şi că este o afecţiune extrem de serioasă, departe de o ”banală” gripă. De aceea tind să răspund emoţional celor care neagă această dramă a lumii noastre, în care se pierd vieţi în fiecare minut şi care ne modifică existenţa. Pentru mine, personal, a fost un moment de cumpănă. Orice criză prin care ai trecut te schimbă, te face să reflectezi mai atent asupra lucrurilor cu adevărat importante”, dezvăluie pe pagina de facebook a MApN” dr. Dumitrescu.

Specialistul dezvăluie și că a dobândit anticorpi în urma contractării coronavirusului și de aceea a decis să doneze plasmă pentru cei care sunt acum în stare gravă: ”Eu am ieşit cu bine din această încercare şi înţeleg mai mult decât oricând importanţa solidarităţii umane, a gesturilor simple de întrajutorare, mult mai valoroase decât o mulţime de cuvinte şi declaraţii de intenţie. De aceea, întrucât am dobândit anticorpi protectori, m-am hotărât să donez plasmă pentru cei care traversează în prezent momente foarte dificile. Sper că le va fi de ajutor şi că vor depăşi perioada critică.Vă îndemn pe toţi să ne aducem aminte de cuvintele lui Winston Churchill: “We make a living by what we get. We make a life by what we give.” ( ”Ne câștigăm viața prin ceea ce obținem. Ne facem o viață prin ceea ce dăruim.”)


Categorii: Alertă: coronavirus, Breaking Medika
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea