90 de ani de activitate medicală la Spitalul Floreasca din București

Cu câteva luni în urmă, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București a împlinit 90 de ani de activitate. Despre evoluția în timp a unității medicale, dar și felul în care le oferă servicii medicale pacienților săi a vorbit, în direct la Medika TV, dr. Bogdan Oprița, șeful UPU SMURD – București.

„A fost un spital eminamente chirurgical inițial, dar după aceea și mai ales după anul 1992, când la conducere vine domnul doctor Alexandru Ioan Bucur, de formație militară, colonel, el reformează spitalul. Aduce noi secții în spital, noi secții chirurgicale și medicale și pune bazele specialității mele numită medicină de urgență” a precizat dr. Bogdan Oprița, la Medika TV.

În timp, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și-a diversificat activitatea medicală, beneficiind și de cele mai bune echipamente medicale, astfel încât medicii să poată diagnostica pacienții într-un timp optim.

„Evoluția a fost atât în diversificarea specialităților, cât și în tehnologizarea spitalului. În spital au fost mereu aduse echipamente de ultimă generație, cu care au lucrat specialiștii și până la urmă tot acest lucru a fost în beneficiul pacientului” a mai spus medicul Bogdan Oprița, pentru Medika TV.

În ceea ce privește pacienții care se adresează acestui spital, medicul Bogdan Oprița a explicat faptul că aceștia au atât patologie ușoară, cât și patologie gravă, beneficiind de întreaga implicare a corpului medical.

„Pacienții care se prezintă la spitalul nostru prezintă atât o patologie ușoară, cât și una gravă, dar noi trebuie să-i tratăm pe toți la fel. Oamenii care vin cu cazuri ușoare, vin pentru că nu mai suportă acea simptomatologie pe care o au și trebuie să existe un spital care să se ocupe de toți acești pacienți” mai spune dr. Bogdan Oprița.

Cu 90 de ani în urmă, prin inițiativa și sprijinul direct al Reginei Mamă Elena a României, s-a înființat Spitalul Clinic de Urgență București, cunoscut sub denumirea de „Floreasca”. La acea vreme, Majestatea Sa era implicată personal în organizarea și susținerea dispensarului din cartierul Floreasca, destinat populației defavorizate.

Categorii: Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea
+