EXTERNE Știri

Lumea în alertă! Ce este un ventilator, de ce va face diferența între viață și moarte? De ce este atât de important pentru pacienții cu COVID-19

Deficitul de ventilatoare din secțiile ATI este privit ca o amenințare la viețile pacienților cu COVID-19. De aceea, autoritățile sistemelor de sănătate din toată lumea fac toate eforturile pentru a asigura necesarul estimat de astfel de aparatură. Și principala direcție de acțiune este achiziția de ventilatoare suplimentare în perspectiva numărului tot mai mare de pacienți infectați cu coronavirus.

The Guardian anunță disponibilitatea unor mari companii din industria auto de a porni producția de ventilatoare, în timp ce în New York, primarul Bill de Blasio anunță public că are nevoie de 15.000 de astfel de aparate.

Statisticile medicale arată că cei mai mulți pacienți fac forme ușoare ale infecției cu noul coronavirus, dar aproximativ 6% au nevoie de îngrijiri spitalicești, din cauza complicațiilor. În interiorul acestui procent se află și vârstnicii expuși unor riscuri mai mari.

În Australia, autoritățile sunt încrezătoare că vor evita un eventual deficit de ventilatoare. Experții din sistemul sanitar au declarat pentru Guardian Australia că aceste eforturi vor fi cruciale, deoarece un deficit de ventilatoare ar pune viețile pacienților în pericol. „Motivul pentru care putem vorbi de o criză este pentru că, fără ventilatoare, pacienții vor muri”, a declarat prof. David Story, director adjunct al Centrului pentru îngrijiri critice integrate din cadrul Universității Melbourne și anestezist în cadrul Spitalului Austin. Prof. Sarath Ranganathan, membru al board-ului Fundației de Pneumologie din Australia și director al Departamentului de boli respiratorii din cadrul Spitalului Royal Children, Melbourne, a declarat: „Experiența din Italia și Spania și modelul folosit de matematicienii din întreaga lume indică faptul că numărul de persoane care se vor îmbolnăvi grav de COVID-19 va depăși cu mult numărul ventilatoarelor disponibile. Fără acces la aceste ventilatoare, mulți pacienți care ar putea supraviețui infecției vor muri.’’

Ce este un ventilator și cum funcționează?

Un ventilator mecanic este un dispozitiv folosit pentru a ajuta pacienții cu afecțiuni respiratorii grave care afectează plămânii, inclusiv cei cu pneumonie.  Înainte ca un pacient să fie conectat la un ventilator, personalul medical – adesea anesteziștii – face o procedură numită intubație.

După ce un pacientul este sedat și primește relaxant muscular, în gură este introdus un tub care ajunge până la trahee. Procedura este una obișnuită, doar că, în cazul pacienților cu COVID-19, personalul medical trebuie să adopte măsuri extreme pentru a se asigura că nu se infectează. Tubul pentru respirat este apoi atașat la ventilator, iar personalul medical ajustează viteza cu care acesta să împingă aerul și oxigenul în plămâni și ajustează amestecul de oxigen.

Când este conectat un pacient la ventilator?

Dr. Story  de la Spitalul Austin din Melbourne spune că, înainte de a decide să conecteze un pacient la un ventilator, medicii urmăresc semnele de insuficiență respiratorie:„Frecvența respirației crește, nivelul de dioxid de carbon din sânge crește și pot deveni sedați sau confuzi”. În timp ce o respirație normală este de circa 15 respirații pe minut, dacă se ajunge la circa 28 de respirații pe minut, este un semn că va fi nevoie de ventilație.  Prof. John Wilson,  președinte ales al Colegiului Medicilor din Australia, specialist în afecțiuni respiratorii, arată că, înainte de a recurge la un ventilator mecanic, pot exista și alte încercări de a crește nivelul de oxigen al unui pacient. Metodele de ventilație non-invazive pot include măști și rezervoare de oxigen. Dar, odată cu debutul pandemiei Covid-19, personalul medical a căutat să evite metodele non-invazive, deoarece pacienții ar tuși și ar strănuta în continuare, crescând riscul ca virusul să fie transmis personalului medical.

Cât de repede apare nevoia de conectare la ventilator și pentru cât timp?

Prof. Ranganathan spune că atunci când medicul observă nevoia unui pacient pentru ventilație mecanică trebuie să se intervină rapid: „Pacientul poate fi ajutat pentru perioade scurte de timp, cu metode manuale de ventilație, cum ar măștile de oxigen, însă conectarea la ventilator trebuie să se facă în cel mult 30 de minute dacă pacientul este în stare critică.” Dr. Story avertizează că pacienții cu COVID-19, aflați în stare gravă, pot dezvolta sindromul respirator acut sever (SRAS): „Dacă pacienții dezvoltă SRAS, vor sta săptămâni întregi la ATI și vor muri fără ventilatoare.” În astfel de cazuri, ventilatoarele trebuie să asigure volume mai mici de oxigen și aer, dar la viteze mai mari. Asta ar putea presupune ca un pacient să fie conectat la ventilator săptămâni la rând. Pentru a evita apariția unor probleme pe tubul respirator, în cazul utilizării de lungă durată, se recurge la traheostomie, astfel că tubul este introdus direct, printr-o incizie în trahee.

De ce contează deficitul de ventilatoare și ce se face pentru a fi evitat?

În primul rând, unul dintre cele mai evidente moduri de a evita un deficit de ventilatoare este de a reduce numărul de persoane care se îmbolnăvesc. Asta înseamnă că trebuie  respectate toate sfaturile legate de sănătate, inclusiv distanțarea socială și regulile de igienă.

Dincolo de măsurile preventive, Guvernul australian verifică dacă ventilatoarele folosite la animale, în clinicile veterinare, ar putea fi adaptate pentru medicina umană. Dispozitivele folosite în caz de apnee și cele de anestezie sunt, de asemenea, o opțiune, iar ventilatoarele folosite în ambulanțe pot fi folosite ca rezerve.  Toate aceste măsuri vor fi cruciale pentru a salva vieți, în cazul în care măsurile de distanțare socială și de izolare nu opresc fluxul de pacienți în stare critică.

The Guardian titrează că angajații din domeniul sănătății, responsabili de gestionarea cazurilor grave, sunt extrem de îngrijorați în ceea ce privește capacitatea lor de acorda asistență adecvată unui număr mare de pacienți care se estimează că ar urma să sufere de insuficiență respiratorie. În esență, asta înseamnă că mulți nu vor putea fi tratați cu ventilație mecanică, iar personalul, familiile și pacienții vor fi nevoiți să ia decizii dificile.