România a ajuns la 6300 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus după ce în ultimele 24 de ore s-au confirmat încă 310 îmbolnăviri.
”Până astăzi, 12 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.300 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 852 au fost declarate vindecate şi externate. Totodată, până acum, 306 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman şi Gorj, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 310 de noi cazuri de îmbolnăvire”, anunţă autorităţile.
Cele mai multe îmbolnăviri, 1661, sunt în Suceava, în București sunt 751, la Hunedoara sunt 303 bolnavi COVID-19. La polul opus, județele cu cele mai puține cazuri de COVID-19 sunt Harghita cu 7, Gorj cu 8 cazuri, Olt cu 12 și Buzăul cu 13 cazuri.
Totodată, până acum, 306 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.
La ATI, în acest moment, sunt internați 204 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 24.193 de persoane. Alte 68.757 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 62.328 de teste.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 696 de cetățeni români sunt în continuare confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 420 în Italia, 196 în Spania, 20 în Franța, 9 în Germania, 39 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia și câte unul în Argentina, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 44 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 10 în Franța,
11 în Marea Britanie, 6 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.
Cetățenii români confirmați cu noul coronavirus în Tunisia și Indonezia au fost declarați vindecați.