600.000 de teste antigenice rapide pentru depistarea COVID-19, donate de Republica Coreea României

În cadrul unei ceremonii organizate la sediul Unifarm, prof. univ. dr. Alexandru Rafila s-a întâlnit cu Excelența Sa Rim Gap-soo, Ambasadorul Republicii Coreea în România, în vederea preluării celor 600.000 de teste rapide antigence, pentru depistarea COVID-19, pe care România le-a primit ca donație din partea Republicii Coreea.

În cadrul ceremoniei, Ministrul Sănătății și Ambasadorul Republicii Coreea în România au evidențiat cooperarea strânsă dintre cele două guverne în domeniul sănătății publice, în special în efortul de a lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Reamintim faptul că în luna octombrie a anului 2021 România a oferit ajutor statului coreean printr-o donație de vaccinuri Moderna.

Testele primite de Ministerul Sănătății vor fi repartizate unităților medicale, serviciilor județene de ambulanță și centrelor rezidențiale și vor fi folosite pentru testarea persoanelor suspecte că sunt infectate cu virusul SARS-CoV-2 dar și a pacienților, pentru a fi evitate focarele.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes