Sănătatea în România Știri

6% dintre românii care au făcut COVID-19 SUNT COPII. Ultimele pregătiri pentru începerea școlii

Peste 83.000 de români au fost infectați cu noul coronavirus de la începutul pandemiei, potrivit celor mai recente statistici. Dintre aceștia, 6% sunt copii. Cifrele au fost dezvăluite de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care a mai spus că mare parte din cazuri au fost înregistrate la categoria de vârstă 10-19 ani.

 „În această perioadă, prima perioadă pandemică, din cei peste 83.000 de pacienți sau români infectați, 5.105 sunt copii până la 19 ani. Dintre aceștia, 1.978 sunt până la vârsta de 9 ani, iar 3.127 au între 10 și 19 ani”, a spus Nelu Tătaru la Digi 24.

Cifrele au fost prezentate în contextul în care autoritățile se pregătesc pentru începerea unui nou an școlar, iar 7 septembrie este termenul limită pentru încheierea evaluării epidemiologice și transmiterea acesteia către autoritățile locale, direcțiile de sănătate publică și inspectoratele școlare județene, care vor putea decide scenariul pe care îl vor aplica în fiecare unitate de învățământ.

Clasele trebuie aranjate în asa fel încât să se respecte o distanță de minimum un metru între elevi sau, acolo unde nu este posibil, să fie montate separatoare transparente, după cum prevede proiectul de ordin care stabilește normele pentru începerea cursurilor.

Alte măsuri propuse de autorități puteți găsi AICI.