500 de participanți, la Cluj, la cel mai mare congres internațional de neurochirurgie organizat în România

Aproximativ 500 de specialiști în domeniul neurochirurgiei participă la al treilea congres al Societății Sud Est Europene de Neurochirurgie, care se desfășoară la Cluj-Napoca, în perioada 14-16 septembrie.

Președintele congresului, prof. dr. Ștefan Florian, care este și președintele Societății Române de Neurochirurgie și vicepreședinte al Federației Mondiale de Neurochirurgie, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că manifestarea organizată la Cluj reprezintă și o recunoaștere a valorii neurochirurgiei românești.

„Societatea Sud Est Europeană de Neurochirurgie a luat ființă în urmă cu mai bine de cinci ani și adună laolaltă societățile chirurgicale și membrii societăților neurochirurgicale din 14 țări. Este un eveniment extrem de important pentru noi, pentru Cluj, fiind în mod cert cel mai mare congres de neurochirurgie organizat vreodată pe teritoriul României și având o participare de aproape 500 persoane. Avem și 50 de lectori invitați din străinătate. Ceea ce este de asemenea important de menționat este faptul că în acest congres avem organizat și un simpozion internațional pentru asistente, pentru prima dată organizat în țara noastră pe domeniul neurochirurgical. Cu această ocazie avem și o întâlnire cu Congresul Societății Române de Neurochirurgie, care este deosebit de onorată să fie partener al acestui eveniment deosebit de important’, a spus Ștefan Florian.

În aceeași conferință de presă, președintele în exercițiu al Societății Sud Est Europene de Neurochirugie, Kresimir Rotim (Croația), a spus că este onorat că se află într-un centru al excelenței în neurochirurgie, cum este Clujul.

„Mulțumesc profesorului Florian pentru organizarea acestui congres aici în Cluj. Este foarte important pentru noi, cu atât mai mult cu cât prof. Florian este lider al societății noastre, este președintele societății românești și vicepreședinte al Federației Mondiale de Neurochirurgie. Suntem foarte fericiți că suntem în Cluj, deoarece Clujul este un mare centru universitar și un centru de excelență în neurochirurgie’, a spus Kresimir Rotim.

Cu ocazia congresului de la Cluj va avea loc și o schimbare a conducerii Societății Sud Est Europene de Neurochirurgie, iar președintele ales, Lukas Rasulic (Serbia), a spus, în aceeași conferință de presă, că societatea pe care o reprezintă a organizat multe evenimente, că este foarte activă și vizibilă în lume și că scopul principal este de a dezvolta neurochirurgia.

„Suntem un grup de experți din 14 țări din regiunea sud est europeană, fiecare având un domeniu specific de expertiză și ceea ce încercăm este să ne împărtășim experiența, să învățăm unii de la alții și să ne trimitem tinerii și colaboratorii aflați în formare în diversele centre, ca să aibă o cât mai bună pregătire și să ne asigurăm un viitor deosebit pentru această regiune’, a menționat Lukas Rasulic.

În perioada 14-16 septembrie, la Cluj-Napoca are loc Congresul Societății Sud Est Europene de Neurochirurgie, organizat de Societatea Sud Est Europenă de Neurochirurgie, Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Iuliu Hațieganu’ Cluj-Napoca și de Societatea Română de Neurochirurgie.

Printre invitații din străinătate se numără specialiști din țări precum Germania, Italia, SUA, Japonia, Rusia, Serbia, Franța, Grecia, Ungaria, Olanda, Ucraina, Turcia, India.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Evenimente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea