32 de cazuri medicale la care nu se putea ajunge

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a informat marţi, într-o conferinţă de presă, că în jurul orei 12,00 erau 32 de cazuri medicale la care nu se putea ajunge sau unde se va sosi cu mare întârziere.

Raed Arafat a precizat că sunt 12 cazuri în judeţul Călăraşi, patru în judeţul Teleorman, tot atâtea în Vrancea, cinci în Buzău, trei în Brăila şi câte unul în fiecare dintre judeţele Ialomiţa, Vaslui, Tulcea, Giurgiu. Totodată, erau şapte ambulanţe blocate, cu dificultate de ajungere – trei la Brăila, una la Călăraşi, una la Giurgiu şi două în zona Ilfov, de la Ambulanţa Bucureşti – Ilfov, a precizat Arafat. El a subliniat că autorităţile şi toţi cei implicaţi fac eforturi pentru a ajunge la cazurile blocate. El a informat că în cursul nopţii de luni au fost adunate circa 220 de persoane de serviciile de ambulanţă şi SMURD. Raed Arafat a adăugat că s-au mai înregistrat încă două decese, cel mai probabil corelate cu hipotermia, în judeţele Constanţa şi Arad, ceea ce face ca numărul morţilor din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile să ajungă la 38.

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea