Pe lângă alimentația sănătoasă, cei mici au nevoie și de odihnă pentru a se dezvolta. Lipsa somnului le poate afecta buna funcționare a organismului.
„În momentul în care copilul nu doarme cât are nevoie, inclusiv greutatea și înălțimea pot fi afectate. Pe de altă parte poate fi influențat sistemul imunitar, pot să crească infecțiile, pot să apară probleme din zona obezității. Dacă cei mici nu dorm atât timp cât au nevoie, hormonii care sunt legați de sațietate, sunt afectați. Iar copul poate cere mai mulți carbohidrați” susține Mona Ciurezu, psiholog și specialist în somnul copilului și adultului.
De asemenea, lipsa somnului la vârste mici poate afecta sănătatea mentală a viitorului adult, sunt de părere specialiștii.
„Mai mult sunt studii care arată că un copil care nu a dormit suficient când era mic, poate să dezvolte boli precum depresia și alte tulburări din spectrul psiho-social” explică Mona Ciurezu, psiholog și specialist în somnul copilului și adultului.
Pentru părinți poate fi o adevărată provocare să-i convingă pe cei mici să doarmă, mai ales la orele prânzului. De aceea specialiștii le recomandă să transforme mersul la culcare într-o joacă.
„Este nevoie să facem puțină educație despre importanța somnului. Putem face asta prin joc, explicându-le, de exemplu, că toate animalele dorm. Să schimbăm această etichetă că somnul e rău” mai spune Mona Ciurezu.