2668 de noi cazuri, 1018 pacienți în stare gravă la ATI. Situația epidemiologică din România

Grupul de Comunicare Strategică informează faptul că, în ultimele 24 de ore, la nivel național au fost depistate 2668 de infecții provocate de noul coronavirus. În același interval de timp, 68 de persoane au pierdut lupta cu boala.

Din cele 2668 de infecții cu SARS-CoV-2 depistate în ultimele 24 de ore în România, 449 provin din București, 224 din Timiș și 125 din județul Brașov. Cel mai puține cazuri nou depistate sunt în județele Tulcea, 13, și Harghita, 15. În privința ratei incidenței cazurilor la 14 zile, județul Timiș înregistrează cea mai mare valoare cu o rată de 3,24/1000 de locuitori. Puteți vedea evoluția ratei de incidență în fotografia alăturată.

Tot în ultimele 24 de ore, GCS informează faptul că 68 de persoane au murit din cauza infecției cu noul coronavirus. „În intervalul 29.01.2021 (10:00) – 30.01.2021 (10:00) au fost raportate 68 de decese (40 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 6 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 19 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani și 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani

De asemenea, 1018 români se află internați în stare gravă pe secțiile ATI ale spitalelor din toată țara. În privința testelor, la nivel național au fost efectuate aproximativ 30,000 de teste PCR și rapide. „Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.432.062 de teste RT-PCR și 115.176 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.456 de teste RT-PCR (12.273 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.183 la cerere) și 6.928 de teste rapide antigenice” se arată în informarea oficială a Grupului de Comunicare Strategică.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes