1966! Centru medical inaugurat în primul an de regim Nicolae Ceaușescu (VIDEO)

În timp ce, în zilele noastre, vorbim mult și facem puțin, cel mai elocvent exemplu fiind cel al proiectului spitalelor regionale atât de necesare României, exemple venite de la jumătatea secolului XX ne arată că, atunci, infrastructura sanitară avea altă prioritate. Imagini provenite din celebra arhivă British Pathe surprind momentul inaugurării unei mari policlinici din București, la doar un an de la instalarea la conducerea țării a lui Nicolae Ceaușescu.

Este vorba despre Policlinica Vitan, așezământ ridicat pe cinci niveluri, care a devenit un centru de referință pentru medicina de ambulator, în perioada comunistă.

Imaginile și stilul comunicării sunt cele specific presei din regimul comunist, dar ceea ce merită remarcat este firescul cu care era privită  apariția unui așezământ medical cu capacitate mare, denumită în reportaj ”uzină a sănătății”.

Arhiva British Pathe, publicată pe Youtube în urmă cu câțiva ani, provine de la o companie britanică de producție de jurnale de actualități și documentare, realizate în perioada 1896-1976 și difuzate în cinematografe.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes