COVID-19. Opt vaccinuri au ajuns în faza de testare pe oameni. OMS anunță că se fac eforturi disperate

Cercetarea mondială este mai aproape decât ne-am aștepta de obținerea unui vaccin anti-COVID-19. Un document al Organizației Mondiale a Sănătății arată că opt vaccinuri sunt deja în etapa studiilor clinice și sunt testate pe oameni. Un avans înregistrează vaccinul produs de Universitatea din Oxford care ar putea fi disponibil în șase luni, anunță Mediafax.

Cele opt proiecte de vaccinuri anti-COVID-19 care sunt în faza 1 şi 2 de testare, sunt dezvoltate de companii din câteva state ale lumii: patru sunt din China, două din SUA, una este din Marea Britanie, iar o alta este o asociere de trei companii- americană, chineză şi germană.

Cum se face testarea pe subiecți umani

Etapa 1 de studiii clinice înseamnă determinări pe un lot redus de oameni de obicei 50,  și urmărește obținerea dozei maxime tolerată sau dozei minime eficiente. Dozele sunt crescute treptat, pe loturi mici de pacienți (de obicei sub 10), până când se ajunge la un prag de toxicitate.

Etapa a doua de studii clinice are ca scop determinarea eficienţei produsului. Se urmărește răspunsul pacienților cu anumite condiții patologice cărora lis e administrează terapia. Sunt, de asemenea, urmărite efectele adverse. Numărul de subiecţi este între 50-200.

Compania din China Sinovac va încheia prima etapă de studiu pentru primele două faze ale testării. Data trecută în documente este de 13 decembrie 2020. Ulterior fazelor 1 şi 2 urmează etapele 3 şi 4 când vaccinul poate fi dat populaţiei generale.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes