Cel de-al treilea val pare să se apropie de final, după cum reiese din raportările zilnice ale autorităților. Numărul de noi cazuri de infectare scade de la o zi la alta, iar în ultimele 24 de ore la nivel național s-au înregistrat 1.850 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV 2.
Doar Bucureștiul a mai rămas în zona roșie, cu o rată de incidență semnificativ în scădere.
Totuși, numărul deceselor e în continuare ridicat. În ultimele 24 de ore au murit 138 de oameni (68 bărbați și 70 femei).
1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
132 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În prezent, în spitale sunt 8.892 de pacienți internați, din care 1.295 sunt la ATI.
De ieri până azi s-au făcut la nivel național 25.351 de teste RT-PCR și 10.091 de teste rapide antigenice.