1-0. Scor în avantaj pentru autoritățile dintr-un județ, în lupta cu COVID -19

În timp ce Ministerul Sănătății urmărește, cu mare atenție, în ce direcție se va duce curba infecțiilor cu SARS-CoV-2, România fiind într-un moment cheie al crizei, autoritățile dintr-un județ al țării consemnează primele victorii considerabile. Niciun caz nou de infectare cu coronavirus nu a fost raportat de autoritățile din Caraș-Severin în primele două zile ale acestei săptămâni. În plus, a crescut numărul pacienților declarați vindecați și externați, titrează reșita.ro.

În acest județ 51 de pacienți au învins coronavirusul, iar 9 dintre ei au fost declarați vindecați, miercuri, când nu era raportată nicio îmbolnăvire nouă.

În Caraș Severin, bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la 88. Cea mai îmbucurătoare statistică este cea care face comparație între numărul pacienților cu COVID-19 internați și cei vindecați. Raportările Direcției de Sănătate Publică arată că mai sunt spitalizați 31 de pacienți cu COVID-19. 15 dintre aceștia sunt internați la Spitalul Județean de Urgență Reșița, iar 16, la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș. De la începutul pandemiei, 5 cărășeni infectați cu coronavirus au decedat.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes