”ROMÂNI PENTRU ROMÂNI”, o campanie Medika TV

România trece prin momente de restriște în care atât capacitatea sistemului sanitar, cât și anduranța economiei românești sunt puse la grea încercare. Sunt momente în care solidaritatea rămâne una dintre principalele valori care pot face ca o nație să rămână puternică. De la acest crez pornește și campania pe care Medika TV o lansează luni, 23 martie 2020. ”Români pentru români” este îndemnul cu care ne mobilizăm să facem România solidară, în aceste zile. Pentru că, da, se poate!

Am văzut zilele acestea, o Românie care se mobilizează exemplar: cu studenți și profesori de la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați care fabrică dezinfectanți în laboratoarele universității, cu fabrici de confecții care și-au regândit producția și fabrică măști și combinezoane pentru personalul medical, cu Armată Română care a produs prima izoletă de concepție românească. Aceasta este România care va supraviețui, care va avea puterea să se ridice, chiar de va fi îngenuncheată. Ajutați-ne să o arătăm tuturor!

Așteptăm, pe adresa redacției, stiri@medikatv.ro, mesaje despre astfel de inițiative precum cele exemplificate, despre români care vin în ajutorul românilor, despre antreprenori care nu lasă economia să moară, reorientându-se către nevoile reale, salvându-se pe ei și, în final, economia românească.

Solidaritatea este cel mai puternic sentiment care îi leagă pe români! Vom face cunoscute aceste exemple pentru ca ele să-i inspire pe români și să-i facă mai puternici.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes